Noua Lege a Pensiilor – Lia Olguţa Vasilescu: Statul va trebui să suplimenteze bugetul de pensii cu 15 miliarde de lei în anul 2022/ Vârsta standard de pensionare nu se modifică

0
57

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat, vineri, că statul va trebui să suplimenteze bugetul de pensii cu 15 miliarde de lei, în anul 2022, la fel ca în anul 2016, în condiţiile în care pensiile se dublează. Ministrul Muncii a prezentat, vineri, proiectul noii legi a pensiilor, precizând, printre prevederi, că vârsta standard de pensionare nu se modifică, nici stagiul minim. Proiectul mai prevede că mamele care au crescut trei copii, până la 16 ani, se pot pensiona mai devreme.

„Estimăm că statul va trebui să suplimenteze bugetul de pensii cu 15 miliarde de lei, în anul 2022, adică la fel ca în anul 2016, în condiţiile în care pensiile se dublează. Explicaţia este simplă: se estimează, în paralel, o creştere a încasărilor la Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat, generată de creşterea salariilor, a numărului de angajaţi, dar şi a gradului de colectare, ca urmare a întoarcerii sarcinii fiscale. În cifre, încasările sunt estimate, pentru anul 2022, la 99,7 miliarde de lei faţă de 58,9 miliarde în anul 2018. Estimările de venituri au fost calculate prin amendarea cifrelor din Strategia Fiscal-Bugetară, în raport cu execuţia bugetară a anului 2018, care indică o creştere a veniturilor faţă de cele estimate, cu 3,5 miliarde de lei”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.

Ministrul Muncii a mai precizat că un factor foarte important este şi acela că, în 2017 şi 2018, numărul angajaţilor l-a depăşit pe cel al pensionarilor.

Lia Olguţa Vasilescu a prezentat, vineri, proiectul noii legi a pensiilor, precizând, printre prevederi, că vârsta standard de pensionare nu se modifică, nici stagiul minim.

„Vârsta standard de pensionare nu se modifică, nici stagiul minim, nici cel complet. (…) Nicio pensie nu va scădea”, a declarat, vineri, ministrul.

O schimbare importantă care apare în noul Proiect al Legii Pensiilor se referă la reducerea vârstei de pensionare pentru mamele care îndeplinesc următoarele condiţii: femeile care au realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani şi au născut şi crescut trei copii, până când aceştia au împlinit vârsta de 16 ani, beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 6 ani.

Proiectul noii Legi a Pensiilor prevede ca pensionarii cu un stagiu de cotizare sub 15 ani să poată opta pentru indemnizaţia socială minimă, în loc de pensie. Alegerea se va face cu trei luni înainte de intrarea în vigoare a legii.

„Pensionarii aflaţi deja în plată, care au stagiul de cotizare sub 15 ani, vor putea opta între pensie şi indemnizaţia socială minimă, cu 3 luni înainte de aplicarea efectivă a legii. Opţiunea se va face prin Poştă, cu formular pretimbrat primit de la Casa Naţională de Pensii Publice, pentru a evita cozi interminabile la ghişee”, spun reprezentanţii Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale (MMJS), instituţia care a pus, joi, în dezbatere publică, proiectul Noii Legi a Pensiilor.

Practic, mulţi dintre pensionari vor fi „obligaţi” să opteze pentru indemnizaţia socială, astfel încât să nu rămână cu un venit de doar 200-300 de lei. Aceasta pentru că cei care vor opta pentru pensie vor primi doar suma pentru care au cotizat, nu şi diferenţa pe care o acordă în prezent statul, de până la 640 de lei.

Printre noutăţile aduse de noul Proiect de Lege a Pensiilor se mai numără introducerea masterului şi a doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, care se adaugă facultăţii, stagiului militar, pensiei de invaliditate, concediului medical, celui pentru creşterea copilului, şomajului indemnizat, deportării, prizonieratului şi detenţiei politice, prevăzute de legislaţia în vigoare.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale (MMJS), instituţia care a lansat, joi, proiectul în dezbatere publică, condiţia pentru asimilarea perioadei necontributive este ca stagiul minim de cotizare să fie de 15 ani. Pentru fiecare an de perioadă asimilată se acordă câte 0,25 puncte.

De asemenea, pentru cel care a lucrat în timpul studiilor se iau în calcul contribuţiile din salarii.

LĂSAȚI UN MESAJ