Hunedoara: Șase persoane specializate în furturi prin utilizarea unor dispozitive de bruiaj, reținute după percheziții

0
18

Şase persoane, constituite într-un grup infracţional specializat în furturi din locuinţe şi societăţi comerciale cu ajutorul unor dispozitive ce permiteau deschiderea sistemelor de închidere a seifurilor sau bruierea semnalului GSM emis de alarmele montate pentru protecţia unor bunuri, au fost reţinute de poliţiştii din Arad, la finalul unor percheziţii efectuate marţi în judeţele Hunedoara şi Timiş.

Gruparea a acţionat aproape un an în mai multe localităţi din judeţele Alba, Hunedoara şi pe raza municipiului Timişoara, cauzând un prejudiciu de aproximativ 630.000 de lei.

„În perioada martie 2018-martie 2019, cei în cauză s-ar fi constituit într-un grup infracţional organizat şi ar fi săvârşit mai multe furturi din societăţi comerciale şi locuinţe aparţinând unor persoane fizice prin utilizarea de dispozitive de bruiaj al semnalului GSM emis de sistemele de alarmare şi a unor instrumente special confecţionate pentru deschiderea sistemelor de închidere a seifurilor, pe raza localităţilor Chişineu-Criş, Hălmăgel, Baia de Criş (judeţul Alba), Deva şi Criscior (judeţul Hunedoara) şi pe raza judeţului Timişoara, cauzând un prejudiciu de aproximativ 630.000 de lei”, se arată într-un comunicat al IPJ Arad, remis miercuri AGERPRES.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale (SIC), sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, au desfăşurat, marţi, nouă percheziţii pe raza judeţelor Timiş şi Hunedoara, la domiciliile a nouă persoane bănuite de săvârşirea de infracţiuni contra patrimoniului cu moduri de operare deosebite.

În urma percheziţiilor au fost audiate şase persoane, celelalte trei fiind căutate în vederea luării de măsuri legale preventive.

Cele şase persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraţilor Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi constituirea unui grup infracţional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here