HOROSCOP 20 august 2019: Zodiile care vor realiza astăzi absolut tot ce îşi propun

0
8

Luna din Berbec aderă astăzi la un aspect tensionat de careu cu Saturn şi Pluto retrograde din Capricorn, semn că zodiile Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă şi Capricorn) nu sunt cele mai favorizate în plan financiar, profesional sau familial. Nu acelaşi lucru se poate spune despre cele de Foc (Berbec, Leu şi Săgetător), care graţie aspectului armonios de trigon al Lunii cu Jupiter din Săgetător, se află sub oblăduirea astrelor în tot ceea ce îşi propun.

BERBEC

Nota pozitivă în care ai început săptămâna trecută se resimte şi astăzi, în sensul că ai un tonus mental bun şi capacitatea de a înţelege foarte bine tot ceea ce se întâmplă în jurul tău. Problema constă însă în faptul că superiorii par să nu fie conştienţi de acest lucru sau poate chiar au o atitudine condescendentă în ceea ce te priveşte. Nu este de mirare aşadar dacă ai impresia că ţi se insultă inteligenţa şi atmosfera dintre voi este una foarte tensionată. Trebuie să-ţi aduci aminte că cel mai deştept cedează. Nu rezolvi nimic dacă arunci gaz pe foc.

TAUR

Eşti la fel de motivat(ă) ca ieri să întorci toate situaţiile potenţial negative în oportunităţi de a creşte în plan personal şi profesional, dar acest lucru nu înseamnă că nu te confrunţi că unele temeri şi chiar cu senzaţia că nu vei reuşi să ieşi învingător(oare) din aceste provocări. Ceea ce te salvează însă este faptul că eşti hotărât(ă) să nu laşi fricile să te controleze, mai ales în momentele în care sorţii nu sunt în favoarea ta. Ambiţia de a persevera în ciuda obstacolelor este mai puternică de angoasa nereuşitei. Încearcă să-ţi cultivi această atitudine pe termen mai lung.

GEMENI

Idealurile şi viziunile pe care le ai sau poate proiectele pe care le derulezi sau intenţionezi să le implementezi te aduc aproape de persoane care gândesc similar şi intenţionează să realizeze lucruri similare. Entuziasmul care te cuprinde interacţionând cu ei te poate mâna să faci investiţii prea de timpuriu sau să apelezi la împrumuturi de la ei pentru a-ţi dezvolta ideile antreprenoriale. Încă nu te afli în acest stadiu şi ar fi păcat să arzi unele etape foarte importante. Aceeaşi recomandare se aplică şi în cazul acelora care discută azi planuri de viitor cu partenerul. Nu vă grăbiţi cu investiţiile.

RAC

În plan profesional, dispui de acelaşi nivel ridicat de productivitate de care ai dat dovadă şi ieri. Dezavantajul aceste zile este faptul că randamentul nu este dublat de o bună înţelegere cu colegii de muncă. Pluteşte tensiunea în aer şi este atât de groasă încât o poţi tăia cu cuţitul. Unii dintre voi au tendinţa de a-şi aroga drepturi pe care nu le au şi discută cu ceilalţi de la un nivel de superioritate pe care nu îl merită. Gândeşte-te cum te poţi apropia de ei, căci altfel nu vei reuşi să le faci pe toate câte ţi le-ai propus.

LEU

Inspiraţia şi creativitatea de care te-ai bucura la începutul săptămânii rămân o constantă şi astăzi, dar pare să-ţi vină greu să le aplici cu succes atunci când primeşti sarcini de lucru care ţi-au intrat în rutină sau care nu îţi stârnesc interesul în niciun fel. Nu reuşeşti să găseşti niciun element care să-ţi atragă atenţia şi care să te provoace să găseşti soluţii originale la datele problemei. În felul acesta, s-ar putea să dai dovadă de un randament destul de scăzut şi să-ţi ia ceva până te apuci efectiv de ce ai de făcut. Priveşte sarcina profesională din alt unghi.

FECIOARĂ

În casă, tu şi partenerul vă împărţiţi îndatoririle la fel de bine ca ieri şi faceţi front comun în faţa oricăror chestiuni de ordin gospodăresc care se arată. Cât îi priveşte pe copii, unul dintre voi tinde să facă diferenţe şi să îl favorizeze pe unul în detrimentul celuilalt. Sau poate că problemele răzbat din sfera intimă, acolo unde lucrurile nu mai stau ca pe vremuri. Nu-i exclus aşadar să se ajungă la acuze cu privire la loialitatea celuilalt. Tu sau partenerul simţiţi poate că neconcordanţa pe acest plan se datorează poate faptului că celălalt îşi găseşte fericirea altundeva.

BALANŢĂ

Comunici eficient cu partenerul şi vă faceţi bine înţeleşi, dar când vine vorba să puneţi în aplicare planurile pe care le conturaţi, s-ar putea ca lucrurile să nu mai stea la fel de roz. Unul dintre voi rămâne mai mereu restant la treburile casnice, iar celălalt nu are de ales decât să facă şi partea care nu îi revine. Faptul că nu există un echilibru în acest sens s-ar putea să nu ducă astăzi la un conflict, dar nemulţumirile se adună şi nu va dura mult până când paharul cu frustrări va da pe dinafară. Trebuie să formaţi o echipă.

SCORPION

S-ar putea ca marţea aceasta să fie ziua cea mare în care-ţi sunt recompensate eforturile de care ai dat dovadă în plan profesional cu o primă sau un bonus. Nu te aştepta însă ca tovarăşii de la serviciu să fie prea fericiţi pentru tine. Poate că succesul tău de astăzi se datorează mai multor factori, iar ei nu văd acest lucru şi se frustrează că nu au parte de aceeaşi răsplată. În consecinţă, ai putea întâmpina probleme de comunicare în raport cu ei sau chiar încearcă dinadins să te conducă pe direcţii greşite. Spune lucrurilor pe nume dacă este aşa.

SĂGETĂTOR

Dispui şi astăzi de un tonus mental bun şi de o stare de dispoziţie de milioane, dar în cele mai multe situaţii în care eşti aşa, tinzi să îţi pierzi simţul proporţiilor şi să nu mai dai dovadă de maturitate. În acest caz, s-ar putea să fie vorba de unele cheltuieli pe care ai fi putut să le eviţi. Din prea mult entuziasm, te abaţi de la lista de cumpărături şi faci achiziţii destul de costisitoare care atentează la bugetul pentru această săptămână. Înainte să te laşi pradă impulsului, caută să te gândeşti de două ori şi acţionează o dată.

CAPRICORN

Confirmările şi validările din partea familiei contează destul de mult pentru tine astăzi şi în general le vei primi. Aşteaptă-te însă ca ele să vină la pachet cu unele critici şi sugestii prin care îţi poţi îmbunătăţi reacţia faţă de unele evenimente sau persoana din imediata ta apropiere. Pentru acestea însă nu eşti la fel de bine pregătit(ă) şi tinzi să le iei drept acuze sau reproşuri. Uiţi poate că intenţiile celor dragi ai casei sunt bune şi că urmăresc succesul şi binele tău. În loc să te dai rănit(ă), mai bine ai încerca să priveşti lucrurile din perspectiva lor.

VĂRSĂTOR

Ziua de astăzi este una dintre acelea în care cunoşti persoane care gândesc similar ţie şi care îţi împărtăşesc idealurile şi viziunile, dar aşteaptă-te ca printre ele să se strecoare şi oameni ale căror intenţii nu sunt cele mai bune. Poate că simţi că aţi format instant o conexiune, dar nu-i permite entuziasmului să te facă să spui lucruri care ar trebui să rămână pentru tine sau pe care ar trebui să le zici doar acelora care ţi-au demonstrat ani de-a rândul că merită încrederea ta. Nu fi paranoic(ă), dar nici prea deschis(ă) cu cei pe care abia i-ai cunoscut.

PEŞTI

Pare că a venit în sfârşit ziua în care eşti recompensată pentru realizările şi eforturile suplimentare de care ai dat dovadă în plan profesional. Poate fi vorba de un bonus sau o primă ori de promisiunea fermă a unei măriri salariale. În orice caz, cert este că astrele îţi surâd din punct de vedere financiar. Nu se recomandă totuşi să faci investiţii în proiecte de grup sau planuri personale de viitor, cel puţin momentan. În caz contrar, există riscul ca ceea ce ai realizat astăzi să nu facă deloc diferenţa la buzunar. Fii precaut(ă) în gestionarea bugetului de care dispui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here