Familia Adamescu, despre decizia de extrădare în cazul lui Alexander: Este greşită şi profund nedreaptă. Avocaţii pregătesc apelul

0
19

Decizia de extrădare a lui Alexander Adamescu, luată de judecătorii britanici, este o hotărâre greşită şi profund nedreaptă şi va fi atacată cu apel de către avocaţii fiului lui Dan Adamescu, anunţă famila Adamescu, prin intermediul unui comunicat de presă.


Familia Adamescu, despre decizia de extrădare în cazul lui Alexander: Este greşită şi profund nedreaptă. Avocaţii pregătesc apelul

„Am primit cu tristeţe decizia de astăzi a instanţei londoneze. Este o decizie greşită şi profund nedreaptă. A venit pe fondul unei erori demonstrată a fi neintenţionată din partea apărătorilor lui
Alexander Adamescu. Avocaţii pregătesc în aceste momente apelul. Decizia de astăzi nu este executorie şi va fi atacată cu apel. Alexander s-a apărat corect, justiţia trebuie să fie egală pentru
toată lumea şi trebuie să ne acorde şansa de a demonstra adevărul”, transmite familia Adamescu, prin intermediul unui comunicat de presă transmis MEDIAFAX de reprezentanţii de comunicare.

Surse din cadrul anchetei au precizat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că Alexander Adamescu, fiul lui Dan Adamescu, a primit o decizie de extrădare din partea judecătorilor britanici, însă
hotărârea nu este executorie şi poate fi contestată cu apel.

La finalul lunii martie, DNA anunţa că Alexander Adamescu a fost arestat preventiv după ce, în cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, avocatul său a prezentat în instanţă
un document neasumat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

„Din informaţiile primite de la autorităţile britanice a rezultat că, în cursul judecării procedurii de executare a mandatului european de arestare de către o instanţă din Marea Britanie, la data
de 31 ianuarie 2018, apărătorii inculpatului Adamescu Bogdan Alexander ar fi prezentat în faţa instanţei de judecată din Londra un document care ar fi fost emis, în aparenţă, de o instituţie din
România, respectiv Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Documentul nu a fost însă asumat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor”, arăta DNA.

Ca urmare, pe 2 martie 2018, în cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, instanţa de judecată din Londra a dispus faţă de Alexander Adamescu înlocuirea măsurii controlului
judiciar cu cea a arestării preventive.

Curtea de Apel Bucureşti a emis pe 6 iunie 2016 un mandat european de arestare pentru Alexander Adamescu, cercetat de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită.
În baza acestui mandat, având în vedere că Alexander Adamescu se află în Marea Britanie, a fost iniţiată procedura de predare a acestuia.

 

Share pe Facebook

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ