DLAF: Prejudiciu de 6 milioane de euro la Romstrade

Perchezitii DNA la Romstrade si Blue Air, iar Nelu Iordache, patronul acestora a ajuns în cursul acestei dimineţi la DNA, refuzând însă să facî orice declaraţii. -DNA verifică sediile firmelor, anchetând un prejudiciu de 6 milioane de euro, bani folosiți pentru construcția tronsonului Arad-Nădlac. Sesizarea ar fi venit de la Departamentul de Luptă Antifraudă.

Romstrade, eliminat pentru întârzieri

Nelu Iordache, patronul de la Blue Air şi al firmei Romstrade, pare a fi ținta rezilierilor de contracte la care statul a procedat în ultimul timp în domeniul construcţiei de drumuri.

Firma Romstrade a pierdut un contract de 30 de milioane de euro pentru reabilitarea drumului național dintre Alexandria și Craiova, pe motiv de întârzieri.Romstrade lucra în parteneriat cu încă două firme, dar era conducător de consorțiu.

Romstrade a pierdut și contractul pentru tronsonul de autostrada Nădlac-Arad, în valoare de 106 milioane de euro, tot pentru întârzieri. Într-un raport al Corpului de Control al Guvernului se arăta că întârzierile la lucrările de infrastructură sunt mari, pentru că firmele lucrează cu aceleași utilaje pentru mai multe șantiere. Iau contracte și le fac când apucă. Romstrade era printre firmele menționate.

Ion Lixandru, vicepreședintele Uniunii naționale a Transportatorilor rutieri

Trebuie să ne uităm la toți drumarii, care au profituri cu două cifre, este primul semnal, a declarat el. „Din experiența mea pe fonduri europene, când am terminat un proiect întâi plătești, apoi se decontează”.

„Toate lucrările pe toate segmenetele de autostradă sunt întârziate anul acesta. După mai-iunie, lucrurile au încetinit, trebuie să vedem global situația. Mă intrersează ansamblul, nu punctual”, a subliniat Lixandru.

„Din 2011, aceste contracte au intrat pe noua lege, în care achziția se face pe prețuri maximale. Prețul maxim a fost de 6 milioane jumăte pentru tronsoanele licitate în 2011. Nu se pot modifica cu mai mult de 10%. Experiența mea pe decontări fonduri europene este că sunt foarte riguroși și corecți, mă îndoiesc să fi greșit”, a adăugat el.

„Când avem profituri și de 30%, având o piață moartă pe investiții, ceva nu e în regulă la cum se angajează astfel de lucrări”, a mai spus Lixandru.

Digi24

Un comentariu la „DLAF: Prejudiciu de 6 milioane de euro la Romstrade

  • 15 decembrie 2012 la 22:32
    Permalink

    Ati avut cat de cat noroc. Daca trecea de 15 asugut, excursia ar fi devenit mult mai grea, pentru ca dupa Sfanta Marie mare vine toamna in Maramures. Eu am prieteni la Viseul de Sus si am mers cu ei si pe Valea Vaserului. La 20 asugut ploua ca in luna noiembrie, mocaneste, si temperatura scazuse la 10 – 12 grade Celsius maxima din timpul zilei. Iti inchipui cat de frig era noaptea.In 1997, la inceputul lunii asugut, am fost pe Pietrosul Rodnei, dar spre deosebire de voi, am parcurs cei 4 km de la intrare pe jos. Pentru ca eram un grup numeros, ne-am scos autorizatie de la Salvamont Borsa pentru intrarea in Rezervatie.Drumul a fost greu pe grohotisul acela pe care il prezinti si tu in poze, iar seara, cand ne-am intors in Borsa, parca m-ar fi lovit toata ziua cineva in talpi cu ciocanul…Atat de tare am simtit pietrele de pe Pietrosul Rodnei.Tin minte ca atunci am fost dezamgiti crunt de atitudinea celor de la statie meteo, carora le-am cerut sprijinul si care ne-au refuzat pe un ton agresiv, ca si cum nu aveau nevoie de straini prin preajma.In orice caz, excursia a meritat, si am facut o burta de afine, pentru ca acolo sunt si foarte multe afine, nu doar zmeura din imaginile voastre.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *