Criza din Siria după atacul cu rachete. Pentagonul a dat publicității noi imagini din timpul operațiunilor

0
5

SUA sunt pregătite să declanșeze noi lovituri în cazul unui alt atac chimic, a avertizat ambasadoarea americană la ONU. A fost respinsă rezoluția propusă de Rusia la Consiliul de Securitate, care condamnă loviturile aeriene din Siria. Între timp, Pentagonul a dat publicității noi imagini cu bombardiere implicate în operațiuni.

15 Aprilie 2018, 14:53

|

Criza din Siria după atacul cu rachete





EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO


Embed:

După ce „bombele noi, frumoase și inteligente” cum le-a calificat președintele Trump, au lovit Siria, diplomații și militarii fac bilanțul atacului.

În Consiliul de Securitate, reunit de urgență, atmosfera a fost incendiară, iar negocierile diplomatice par înghețate.

Rusia a vorbit despre agresiunea SUA, care agravează situația umanitară. De cealaltă parte, aliații spun că loviturile aeriene au afectat serios programul de armament chimic al Damascului și mențin presiunea.

Franța spune că Rusia are obligația să exercite presiuni asupra regimului Assad pentru a ieși din criză, iar Marea Britanie examinează opțiunile alături de aliați.

Nikky Haley, ambasadorul SUA la ONU: Am vorbit cu preşedintele şi mi-a spus că, în cazul în care regimul sirian va folosi din nou gazul otrăvitor, America este pregătită să acţioneze.

Vasiliy Nebenzia, ambasadorul Rusiei la ONU: Acesta este modul în care doriţi ca afacerile internaţionale să fie conduse acum? Acesta este huliganismul în relaţiile internaţionale şi nu huliganism minor, având în vedere că vorbim de mari puteri nucleare.

Președinții SUA și Franței și premierul britanic au vorbit la telefon despre excelenta coordonare a forțelor armate. Au apărut imagini noi cu pagubele produse celor 3 obiective țintite de aliați cu 105 rachete.

Pentagonul a folosit 2 distrugătoare și un crucișător, 2 bombardiere de tip B1 și un submarin aflat în Mediterană, de pe care s-au tras 6 rachete Tomahawk. Franța a lansat 3 rachete de pe o fregată multirol și 9 de pe avioanele de luptă Rafal și Mirage. Iar britanicii au participat la misiuni cu aparate Tornado și Typhoon, care au tras 8 rachete Storm Shadow.

Desfășurarea tehicii militare lasă, deocamdată, fără răspuns întrebările legate de strategia aliată pe termen lung în Siria.

Articole pe aceeaşi temă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ