Cine sapă groapa altuia… dă vina pe altcineva

Periodic, în România, se petrec accidente din cauza gropilor nesecurizate sau nesemnalizate complet. Nu de puține ori aceste accidente au un deznodământ tragic, soldându-se cu decesul victimelor. Vinovați se fac, evident, firmele care au săpat gropile, numai că aceastea fug de responsabilitate aruncând vina pe terțe persoane, iar de cele mai multe ori scapă doar cu o amendă simbolică.
În urmă cu doar câteva zile, o persoană și-a pierdut viața după ce a căzut într-o groapă plină cu apă – nesemnalizată și neîmprejmuită corespunzător, aflată la marginea drumului. Tragedia a avut loc în localitatea dâmbovițeană Pietrari. Victima, în varstă de 60 de ani, se întoarcea acasă și, întuneric fiind, nu a zărit groapa, căzând în ea. Doar două zile mai târziu, de această dată în județul Bihor, un șofer a ajuns cu mașina într-o groapă adâncă de patru metri. Din fericire acesta s-a ales doar cu câteva răni ușoare, însă mașina a fost avariată serios. Cauza accidentului este aceeași: o groapă nesemnalizată corespunzător.
Un caz asemănător s-a petrecut și în Brașov, unde un nevăzător a căzut într-o groapă adâncă de doi metri, săpată de compania de gaze. Victima circula pe trotuar, încercând să se orienteze cu ajutorul unui baston. „Dacă groapa ar fi fost îngrădită cu parapeți și nu împrejmuită cu o ață accidentul ar fi fost evitat”, a spus chiar victima.
V-am adus în atenție doar trei exemple de astfel de cazuri, deși acestea sunt de ordinul sutelor numai în ultimul an. Vinovații? Firmele care au executat lucrările, după cum au stabilit sau urmează să stabilească anchetele.
Un caz care nu diferă cu nimic de acestea este cel al agentului aflat în coloana oficială a minstrului de interne Gabriel Oprea. Deși unii încearcă să-l găsească vinovat pe vicepremier pentru a câștiga ceva capital politic, a vinde mai multe ziare sau a avea mai multe accesări pe site, nu este cazul. Imaginați-vă vinovaţii: vânzătorul de la magazinul de unde bătrânul de 60 de ani a fost să-și cumpere pâine,  pe nevasta care îl aștepta acasă pe șoferul care a suferit accidentul din Bihor sau pe șeful nevăzătorului, care îl aștepta pe acesta la muncă. Este absurd, nu-i așa? La fel de absurd este să-l considerăm vinovat pe Gabriel Oprea doar pentru că se afla la locul nefericitului accident.

Alex Popescu

21

3 comentarii la „Cine sapă groapa altuia… dă vina pe altcineva

  • 25 octombrie 2015 la 16:49
    Permalink

    Avand in vedere ca se intampla atatea nenorociri, mi se pare absolut nesimtit faptul ca se incearca politizarea excesiva a acestei tragedii a domnului politist!Rusine PNL pentru ca nu lasati familia in pace!

    Răspunde
  • 25 octombrie 2015 la 19:38
    Permalink

    Uneori viata poate fi destul de dura,acest moment pe familia politistului a deprimat o,pe noi ne-a ntristat,dar va asigur ca pe domnul general Oprea l-a ranit sufleteste.Este un patriot,un om de cuvant,viata uneori are jocul ei,rog respectuos sa ganditi cand scrieti comentarii.Sunt o politista care a lucrat 27 ani in sistem.Au condus acest minister multi dar dintre toti cei care au carcter si suflet sunt Doru Viorel Ursu si Gabriel Oprea.

    Răspunde
  • 25 octombrie 2015 la 22:20
    Permalink

    Niste…..politicieni flamanzi ! Aia urmaresc sa ajunga ei la „tata” bugetului…si-atat ! D-nu Oprea a cam cazut la ….mijloc in aceasta chestiune !

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *