Britanicii comemorează o jumătate de secol de la moartea lui Churchill

Marea Britanie comemorează azi, 50 de ani de la moartea lui Winston Churchill, „Bătrânul Leu” care l-a sfidat pe Adolf Hitler şi al cărui curaj, îndrăzneală şi putere de luptă sunt încă citate ca exemplu în Regatul Unit şi în afara lui. Churchill s-a stins din viaţă pe 24 ianuarie 1965, la Londra, la vârsta de 90 de ani, iar „în acea zi Imperiul britanic a murit odată cu el”, scrie Mediafax, citând Daily Telegraph.

Funeraliile sale naţionale au avut loc pe 30 ianuarie 1965, în prezenţa reginei Elizabeth a II-a. Transmis în direct la televizor, ceremonialul funerar a fost urmărit de 350 de milioane de persoane din întreaga lume. La marcarea a 50 de ani de la moartea sa, în Marea Britanie sunt organizate evenimente de-a lungul întregului an, punctul cel mai important fiind însă azii, când are loc o procesiune funerară pe Tamisa, la fel ca în 1965, când rămăşiţele lui Churchill au fost purtate de Havengore, o barjă de 26 de metri.

„La o jumătate de secol de la moartea sa, Winston Churchill continuă să inspire ţara căreia i-a apărat libertatea, dar şi întreaga lume”, a declarat şeful guvernului britanic David Cameron, recunoscând bucuros că „Churchill a fost cel mai bun premier”.

Însă Churchill nu a fost considerat întotdeauna un erou naţional. „Să fim cinstiţi, Churchill era uneori o catastrofă”, sublinia The Times într-un articol publicat săptămâna aceasta. Cel mai răsunător eşec pe care l-a suferit rămâne probabil dezastruoasa Expediţie în Dardanele (februarie 1915-ianuarie 1916), care s-a soldat cu o derută şi 180.000 de morţi în rândul Aliaţilor.

„Nu ne vom preda niciodată”

Dar Churchill nu şi-a ratat întâlnirea cu istoria. Premier din 1940 şi până în 1945, el a condus Marea Britanie la victorie în al Doilea Război Mondial şi a găsit vorbele cu care să adune în jurul său un popor îngrijorat de înaintarea trupelor celui de-al Treilea Reich în toată Europa. „Ne vom lupta pe plaje. Ne vom lupta pe terenurile de debarcare. Ne vom lupta în câmp şi pe străzi, ne vom lupta în munţi. Nu ne vom preda niciodată”, spunea Churchill, într-un discurs memorabil, în iunie 1940.

Acest bărbat al vorbelor şi al faptelor era de asemenea un om de litere, laureat al Premiului pentru Literatură din 1953, dar şi un pictor talentat, o artă în care – la fel ca în politică – exalta „îndrăzneala”. Obiect al unui adevărat cult de la moartea sa, Churchill este pentru mulţi britanici mai degrabă o figură istorică, afirmă istoricul Richard Toye, profesor la Universitatea Exeter, autorul mai multor lucrări despre „Bătrânul Leu”. „Oamenii continuă să aibă o legătură emoţională cu el (…), iar unii trăiesc un atac la adresa lui Churchill ca şi cum ar fi un atac la adresa lor-înşile”, adaugă universitarul. Pasiunea pentru Churchill a depăşit însă demult frontierele britanice, aducându-i-se omagii necontenit în cele patru colţuri ale lumii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *