Bărbatul care şi-a ucis fosta soţia, iar apoi a dat foc locuinţei în care mai era mama ei, arestat preventiv

0
15

Potrivit unui comunicat de presă trimis, vineri, de Tribunalul Mureş, bărbatul acuzat că şi-a omorât, joi, fosta soţie şi a incendiat apartamentul în care a avut loc scandalul, a fost arestat preventiv.

„S-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş şi s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, tentativă la omor şi distrugere, pe o perioadă de 30 de zile, până în 12 mai. Încheierea poate fi atacată cu contestaţie în termen de 48 de ore”, potrivit Tribunalului Mureş.

În iulie 2017, judecătorii i-au acordat femeii un ordin de protecţie, în urma unor agresiuni ale bărbatului, care pe atunci era soţul ei. Astfel, inculpatul trebuia să păstreze o distanţă de minim 100 de metri faţă de victimă, precum şi faţă de reşedinţa ei, pentru o perioadă de şase luni. La momentul crimei, ordinul era expirat.

De asemenea, inculpatul a fost nevoit să evacueze apartamentul în care locuiau şi îi era interzis să aibă orice contact cu victima, inclusiv telefonic.

Pe lângă aceasta, pe rolul instanţelor se mai află un dosar în care bărbatul este acuzat de ameninţare şi care a fost amânat de mai multe ori.

Potrivit procurorilor, bărbatul i-a aplicat fostei sale soţii 11 lovituri de cuţit, moartea violentă fiind din cauza hemoragiilor interne şi externe. Femeia prezenta mai multe leziuni la nivelul pieptului, dar şi fractură de piramidă nazală.

Mama femeii înjunghiate a prezentat arsuri de gradul 3 pe circa 70% din suprafaţa corpului, fiind transportată, vineri, la Spitalul de Arşi din Bucureşti, însă a murit.

Potrivit unor surse apropiate de anchetă, bărbatul era nemulţumit că femeia a divorţat de el.

Citeşte şi Divorţul i-a luat minţile. Şi-a înjunghiat soţia şi soacra, apoi le-a dat foc

LĂSAȚI UN MESAJ