Atenţionare MAE: Ploi torenţiale, inundaţii şi alunecări de teren în estul Japoniei

0
12

Ministerul Afacerilor Interne anunţă românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Japonia că în partea estică a ţării există riscul producerii de inundaţii şi alunecări de teren din cauza ploilor torenţiale.

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Japonia, partea de est a ţării, că, în conformitate cu informaţiile distribuite de Agenţia Meteorologică niponă, există riscul producerii de inundaţii şi alunecări de teren, din cauza ploilor torenţiale, în prefecturile Nagano, Kanagawa, Tokyo, Saitama, Chiba, Ibaraki, Tochigi, Fukushima şi Miyagi”, informează reprezentanţii MAE, într-un comunicat de presă remis, luni, MEDIAFAX.

MAE recomandă românilor să aibă atenţie sporită dacă se află sau tranzitează zonele afectate, să urmeze sfaturile autorităţilor locale şi să urmărească îndeaproape informaţiile distribuite de autorităţile nipone competente.

„Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Japonia: +81(0)3-3479-1804, +81(0)3-3479 0431, +81(0)3-3479-0432, apelurile fiind redirecţionate către Centru de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României la Tokyo: +8180-4461-4465”, potrivit sursei citate.

MAE mai recomandă consultare a paginilor de internet http://tokyo.mae.rowww.mae.ro<http://www.mae.ro> şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii utile şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.