Apa curgătoare de e caldă, urmează ger. Tradiții, prevestiri și povețe pentru februarie.

0
76

Denumire populară: faur, făurariu, făurar, fluierar, luna lupilor.

Februarie ne învață care este momentul cel mai favorabil pentru arat și semănat, pentru adunarea turmelor, pentru suit la munte ori pentru coborât de pe acesta. El fixează zilele potrivite și regulile magice necesare pentru culesul plantelor medicinale, pentru a merge să ceri mâna iubitei ori pentru a-ți merge bine când faci o călătorie, spunea Radu Anton Roman, descriind calendarul popular.

Prevestiri. Când bufnița prin luna februar va cânta, e semn de primăvară timpurie. Dacă cântă pițigoii veseli în luna lui Faur, în curând se va desprimăvăra. Vânturile de miazănoapte prevestesc un an mănos. Zăpada în Faur întărește semănăturile. Viforele ce nu vin în Faur se răzbună la Paști. Dacă Făurar e vântos, vara e secetoasă. Dacă tună în Făurar, vara vor fi furtuni și a bate grindina.

Tradiții. Poporul zice că luna lui februarie este ferică și desferică. Poate că în luna lui februarie începe a se desfunda pământul. Și februarie nu lasă să se facă una ca asta deodată. Căci știut este că în februarie noaptea îngheață și ziua se dezgheață, și așa, treptat, merge de la înghețul cel mare din decembrie și ianuarie la căldura lui martie și aprilie. Câteodată, februarie își dă și el arama pe față; vrea să arate că și el este lună de iarnă. Atunci, țin-te pânză, să nu te rupi! Unde îmi întoarce cojoaca pe dos, și unde ne trimite câte un pui de viscol, de zloată, de te crezi la gerul Bobotezei ori în mijlocul iernii.

Nu degeaba spune românul că Februarie s-ar fi lăudat contra nu știu cui zicând: „Dacă nu mi-ar fi rușine de frate-meu cel mare, adică de Ianuarie, aș da o gheruială de să înghețe vițelul în burta vacii.”

În luna lui februar crapă ouăle corbului, când e ger mare, și atunci ies puii. Corbul trebuie să se silească cu ouatul și clocitul, să-i crape din bună vreme ouăle, ca să-i iasă degrabă puii, că de-a da în mart și i-or găsi furnicile în cuib, îi mănâncă. De aceea, în unii ani sunt corbi mai mulți, iar în alții mai puțini.

Povestea lui Februar. A fost odată un moș pe cari îl chema Anul. Avea doișpe feciori și-i chema cum se chemă la noi lunile anului: Ianuar, Februar, Martie ș.a.m.d., cu o singură deosebire că cel mic dintre frați era Februar. Altă avere nu avea decât o vie. Dă Dumnezeu și culeg ei via ca tot omul și vinul ieșit îl pun tot într-un butoi. Când au pus vinul în butoi, s-au înțeles ca tocmai la început de an să înceapă să bea din el. Bun și făcut. Ca să se cunoască până unde e vinul fiecăruia, în butoi, au tras cu tibișirul pe fundul butoiului de-a curmezișul câte o linie și fiecare și-a pus canaua lui, ca să n-aibă neplăceri. Oameni cuminți.

Cum am aspus mai sus, Februar era cel mai mic, așa că el și-a pus canaua tocmai jos de tot, aproape de doagă. Așa era pe vremuri: cel mic la urmă. Care mai de care din frați vrea să aibă cel mai de pe urmă partea lui de vin nebăută și să facă necaz celorlalți că nu sunt economi defel, cum e omul nostru, care mai de care mai moțat.

Februar, fire mai altfel decât ceilalți frați, mai copilăros, a început să bea regulat; bea din partea lui. Când îl căuta omul, el era mereu vesel și plin de vorbă; trăncăne verzi și uscate și tot fluierând se scula și se culca. Toți ceilalți râdeau în sinea lor și-și spuneau: „repede, repede isprăvește el vinul și să-l vedem ce face.” Îi vine pofta lui Ianuar să guste și el vinul. Sucește de cana, vin nu curge deloc. Martie face la fel, nici la el nu curgea. April la fel, urmează și ceilalți, vin niciun pic nu mai aveau niciunul. Numai jos la doagă, partea lui Februar mai curgea.

S-au necăjit toți și ia-o la goană după Februar, să-l prindă și să-i dea ceva de cheltuială pentru isprava făcută. Februar, când fugea urmărit de frații lui, plângea; când frații îl lăsau din goană, râdea ca un copil și de atunci se zice că luna februarie poartă numele lui Februar și că luna februarie este schimbăcioasă, aci cald, aci viscol, aci frig, după felul lui Februar de a fi, când era urmărit de frații lui.

Povețe. Spargeți gheața de pe livezi, presărați-le cu gunoi de găină, iar pe livezile mocirloase presărați var, cenușă, funingine; scoateți oile cât e vreme frumoasă afară pe dealuri; curățiți de mușchi și omide, faceți paturi calde, reparați grădinile, tăiați sălciile.

Cerne bucatele cu sămânță. Cară și împrăștie gunoi, ca, pe când se dezgheață, zama lui să intre în pământ. Când timpul e frumos, poți începe aratul. De n-ai făcut în ianuarie, adună acum neaua în jurul pomilor. Curățește livezile de mușinoaie, pietre și mărăcini și, pe unde locul e pleș, seamănă iarbă.

Lasă berbecii și oile ce vrei să fete în iulie și le păzește să nu bea apă de pe neauă, căci cele de-a făta pierd mielul, iar celor fătate li se strică laptele. Taie mlădiție de altoit de partea dinspre miazăzi a pomilor, le împlântă în nisip ori în pământ umed până la folosință. Sfârșește curățirea pomilor de omide și, când timpul e frumos, poți sădi pomi.

Curățește altoii mai tineri de crengile netrebnice, ca să crească frumoși. Fă resadniță și seamănă țeler, ceapă, sălată, călărabe, castraveți și altele, pe cari le vei apăra printr-un acoperemânt în contra gerului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here